Halba pierdută

Pavri căuta de ceva vreme halba mare, cu marginea ciobită. Scundă, foarte blondă și cu ochi deschiși la culoare, era hangița de la Lanterna Strâmbă; puțini ar fi ghicit câtă forță avea văzând-o ridicând un butoiaș cu o singură mână. Găsi halba sub o bancă, lângă o cizmă care nu aparținea nimănui de la masă. O recuperă, o cercetă la lumina felinarului și o puse deoparte: marginea aceea nu avea să taie pe nimeni, nu în seara aceea. Depa, meșteșugărița cu degetele înnegrite care se ocupa de lumini, observă cizma. „O scoatem afară?” Pavri clătină din cap. „Stăpânul ei se va întoarce s-o caute înainte să-i înghețe celălalt picior.” Puțin mai târziu intră Shaya, zveltă, cu urechile ușor ascuțite sub glugă. Ținea strâns un sul de stofă prea mare pentru a putea fi protejat cu mantia. Ceru un loc uscat unde să-l pună. Pavri îi arătă un spațiu lângă foc, departe de cizmă. Un local plin de lucruri pierdute, își spuse, era totuși un loc în care cineva se aștepta să se întoarcă.