O măsură de sare

La taraba cu sare, Danri, micuță și blondă, puse un săculeț pe cântar și așteptă. Tulra, cu părul castaniu prins, verifică contragreutatea, apoi fundul săculețului: printr-o găurică se scurgeau grăunțe albe printre scânduri. „Ai pierdut marfă înainte să apuci s-o vinzi”, observă Tulra, arătând dâra albicioasă. Danri era gata să protesteze, dar văzu sarea risipită la picioarele ei. Luă un alt înveliș și mută conținutul sub ochii clientei. Greutatea redeveni corectă; prețul rămase același, fiindcă nimeni nu cumpărase praful de sare împrăștiat pe podea. „Ai fi putut să-mi juri că primul săculeț era plin”, remarcă femeia. „Aș fi putut”, răspunse Danri. „Iar tu ar fi trebuit să mă crezi.” La sfârșitul dimineții Tulra notă că taraba trebuia reparată. De data aceasta nu era vorba despre o ceartă între negustori, ci despre un cui care trebuia bătut la loc.