Un singur nod

Granek, scund și lat în umeri, își trecu degetele de-a lungul ultimei frânghii pregătite pentru Navren. La prima vedere părea nouă. Fibra cedă sub unghia lui Granek: un defect fin, invizibil pentru cine se uita numai la culoarea frânghiei. Pasken, tânărul ucenic cu mâini mici, îi întinse cuțitul înainte să i-l ceară. Granek tăie porțiunea stricată, refăcu bucla și îi încredință capătul ucenicului slab, cu părul deschis la culoare. „O să țină?”, întrebă Pasken. Granek întinse frânghia cu toată greutatea umerilor. „O să țină până când cineva va uita s-o verifice.” Navren, înalt și uscățiv, aștepta nemișcat la mică distanță, așa cum învață barcagiii să aștepte când protestele nu câștigă timp. Luă parâma, căută locul îmbinării și încuviință din cap. Pasken își dădu seama că Navren nu cerceta nodul. Încerca să afle dacă Granek ar fi fost dispus să lase o frânghie cu defect pe o barcă menită să-i aducă pe alții acasă.