Primul clopot

Primul clopot răsună când portul era încă în întuneric. La chei, echipajele se aflau deja pe câteva ambarcațiuni: munca începută cu mult înaintea zorilor avea un glas scăzut, alcătuit din frânghii întinse și lemn care scârțâia. Margen, un bărbat voinic, cu gâtul înroșit de frig, veni din magazie cu un coș atât de lat, încât trebuia să meargă într-o parte. Se opri de două ori să-și tragă sufletul. Sub tălpi simțea scândurile încă umede de sare. Karven, înalt și masiv, responsabil cu descărcarea, îi arătă un loc uscat lângă o grămadă de plase și nu-i porunci să grăbească pasul. Margen lăsă coșul jos, privi celelalte coșuri care așteptau și înțelese că primul clopot nu dăduse începutul muncii. Doar marcase o nouă etapă a unei trude începute demult. „Bună întoarcere”, îi spuse unui echipaj care verifica parâmele. Răspunsul veni de la o voce necunoscută. Înainte să fie o priveliște, portul era un loc în care cineva trebuia să care lucrurile. Iar Margen cunoștea greutatea aproape tuturor.